rt.jpg

[:md]

Președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că Ministerul Educației ar fi emis un ordine prin care în 56 de licee din capitală au fost închise clasele de a X-a, iar părinții și elevii nici nu au știut despre acest lucru, relatează Actualități.md.

Potrivit lui Dodon, părinții și elevii care au venit astăzi la festivitățile desfășurate cu prilejul noului început de an școlar au rămas șocați cînd au aflat că nu există clasă de a X-a. Mai mult despre acest lucru s-a anunșat doar cu 2 zile în urmă însă totuși o mare majoritate dintre liceeni nu au știut.

Astfel, socialiștii împreună cu mai mulți părinți indignați de această decizie vor merge astăzi la ora 13.00 să protesteze la Guvern împotriva acestor așa numite reforme ale ministrei liberale Corin Fusu, a menționat Igor Dodon.

Acest conducător al Ministerului Educației (n.red. Corina Fusu) doar a distrus ce a mai fost bun în sistemul de învățămînt din RM. Mari reformatori sunteți voi, v-ați pus sarcina să mai închideți peste 300 de școli pînă în 2018 în timp ce peste 200 deja au fost închise. 8000 de profesori au fost concediați și au rămas fără un loc de muncă, iaca ce reforme faceți voi (n.red adresare către guvernanți). Vă bateți joc de elevi și de profesori”, a declarat liderul PSRM.

De asemenea politicianul a atras atenția asupra tarifelor exorbitante la contractele de studii în universitățile din țară.

Peste 30 de mii de lei un contract la Universitatea de Medicină! Bătaie de joc! De unde să ia un părinte cu un salariu de 3000 acești bani? Colegiu de muzică – 15 mii de lei anual. La ce-ați adus voi sectorul învățămîtului?”, s-a mai arătat indignat liderul socialiștilor.

În acest contex Igor Dodon a ținut să mai precizeze că socialiștii pledează pentru faptul ca în fiecare sat din republică obligatoriu să fie școală și grădiniță. „Asta este funcția socială a statului. Dar atunci cînd în satul x se încide școala pentru că nu li se ajunge 100 de mii de lei la buget dar guvernanții cheltuie milioane pe luxul în care trăiesc este o bătaie de joc totală față de viitorul acestei țări care sunt copii”, a conchis socialistul.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ