[:md]
Un copil de doar șase ani este primul pacient îmbolnăvit cu gripă de la începutul sezonului rece, relatează Actualități.md.
Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, este vorba despre o fetiță din capitală care a fost internată la spital și primește toate îngrijirile necesare.
În acest sens medicii recomandă cetățenilor care nu doresc să se infecteze cu virusul gripal, să poarte mască de protecţie, să evite locurile aglomerate şi să consume mai multe fructe şi legume.
Totodată, la apariția primelor simptome ale bolii este recomandat să ne adresăm specialiștilor.
Anul trecut, din cauza complicaţiilor provocate de virusul gripal, 20 de oameni au murit. În total, au fost înregistrate peste 900 de cazuri de gripă şi aproximativ 154 de mii de infecții respiratorii.





