[:md]
Despre aceasta analistul politic și deputatul PSRM în Parlamentul RM Bogdan Țîrdea a declarat în cadrul unei emisiuni televizate, relatează Actualități.md.
„Există unele ipoteze potrivit cărora în cazul în care Maia Sandu va cîștiga alegerile prezidențiale, Vladimir Filat va fi amnistiat. Pentru că de ce ar tăcea acuma Filat în cazul în care a declarat cînd a fost reținut că va spune ceva care va exploda politica moldovenească. Aici este și jocul: Filat tace, Maia este înaintată cu ajutorul resurselor lui: media, finanțe, de partid. Toți s-au implicat în această campanie electorală în favoarea Maie Sandu”, a menționat analistul politic.
Potrivit lui Țîrdea, sindicatul oligarhilor s-a consolidat în jurul Maiei Sandu.
„În același timp, Maia Sandu se dă drept candidat antioligarhic, ceea ce pe mine pur și simplu mă surprinde. Cum poți să fii un candidat antioligarhic atunci cînd toți oligarhii te susțin?”, a mai subliniat deputatul.
Amintim că anterior liderul PD Marian Lupu a anunțat că se retrage din campania electorală și susține candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidențiale. Controversatul oligarh Vlad Plahontiuc care îl însoțea pe Lupu în conferința de presă, a declarat că aceasta este o decizie logică.
Menționăm că anterior candidatul PSRM la funcția de președinte al țării Igor Dodon a semnat un agajament public prin care și-a luat responsabilitatea de a nu face niciun fel de coaliții sau aranjamente cu guvernarea condusă de oligarhul Vlad Plahotniuc și nici cu acesta în persoană. De asemenea Dodon a făcut un apel către oponenta sa Maia Sandu să semneze și ea acest angajament însă aceasta a refuzat să facă acest lucru.





