[:md]
Biroul Relaţii Interetnice cu susţinerea Consiliului Raional Taraclia, în parteneriat cu administraţia publică din teritoriu invită la ceremonia de inaugurare a celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului republican al etniilor cu genericul „Unitate prin diversitate”, care se va desfăşura în oraşul Taraclia, în data de 14 septembrie, notează Actualități.md.
Inaugurarea oficială a Festivalului va avea loc în Scuarul Consiliului raional Taraclia, cu participarea conducerii de vârf a Republicii Moldova, demnitarilor de stat şi ambasadorilor acreditaţi în Moldova.
La eveniment au fost invitate colectivele artistice ale organizaţiilor etnoculturale din raioanele de sud ale Republicii Moldova: Taraclia, Basarabeasca, Căuşeni, Cahul, Leova, Cantemir, Ştefan-Vodă şi UTA Găgăuzia.
Agenda Festivalului va include vizita de către oaspeţi a minipavilioanelor improvizate ale organizaţiilor etnoculturale participante la Festival, expoziţii de carte, lucrări de artă decorativ-aplicativă, arte plastice, artizanat, expoziţii de costume naţionale, programe artistice desfăşurate pe aleile parcului din oraşul Taraclia, scrie tv7.md.