[:md]
Numai în ultimul an și jumătate la primăria Chișinăului au fost angajate peste 200 de persoane, membri ai Partidului Liberal. Declarația aparține consilierului municipal Oleg Cernei, relatează Actualități.md.
Consilierul afirmă că în ultimii patru ani, numirea în funcții publice la primăria Chișinău a avut loc în baza relațiilor de rudenie, prietenie sau pe criterii politice. Potrivit consilierului, lideri la acest capitol s-au dovedit a fi membrii Partidului Liberal, care au promovat membri de partid în toate direcțiile, întreprinderile și subdiviziunile Primăriei.
Numai la întreprinderile de gestionare a fondului locativ, din 23 de șefi 16 sînt membri PL. La nivel de direcții – sănătate, finanțe, construcții capitale, asistență socială – sînt membri PL. Respectiv, despre ce fel de principiu european de administrare a capitalei putem vorbi, dacă folosim funcția publică la nivel de primărie pentru a promova interesele de partid?”, a precizat Oleg Cernei astăzi în cadrul unei conferințe de presă.
În opinia consilierului, formațiunile politice care au reprezentanți în Consiliul Municipal Chișinău nu pun în prim-plan interesele chișinăuienilor, dar promovează agenda de partid. „La ședințele CMC, dacă la nivel public există o divizare și o luptă crîncenă, la nivel de consiliu se votează la pachet anumite decizii. Interesul nu are culoare politică”, spune Cernei.