[:md]
Noapte trecută în biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Climăuți raionul Dondușeni, a izbucnit un incendiu de proporții. Preotul paroh s-a ales cu arsuri și a fost internat de urgență la spitalul raional, notează Actualități.md.
Potrivit SPCSE, la fața locului au fos îndreptate 4 autospeciale de intervenție. Circa 40% din suprafața bisericii dar și acoperișul acesteia au fost cuprinse de flăcări. În urma incendiului a primit arsuri pe mîini de gradul I-II, parohul bisericii care a încercat să localizeze focul pînă la intervenția echipelor specializate. Bărbatul este internat în spitalul raional Dondușeni.
Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează populația să țină cont de regulile antiincendiare, pentru a evita producerea situațiilor de risc.
Biserica din Climăuți este din lemn și a fost construită în 1834. Este unul dintre cele mai vechi lăcașe sfinte din Moldova construit din lemn în care se săvîrșesc slujbe și procesiuni religioase.





