[:md]
Pentru Sărbătorile de iarnă, pepinierele întreprinderilor silvice subordonate Agenției "Moldsilva" din cadrul Ministerului Mediului vor scoate în vînzare instituțiilor de stat, private, dar și persoanelor fizice, aproximativ 48 de mii pomi de Crăciun, (46 de mii molizi și 2000 pini), cu 15 000 mai mult decît în anul 2015, notează Actualități.md.
Instituția silvică comunică că înălțimea pomilor de Crăciun, propuși spre realizare, variază între un metru și 6 metri, cei mai mulți din ei (peste 23 mii bucăți) avînd 1,5 m. Tăierea molizilor va începe în a doua jumătate a lunii decembrie și va finaliza la 31 decembrie, livrările fiind condiționate de necesitățile și solicitările pieții.
Agenția "Moldsilva" informează că prețul pentru pomii de Crăciun vînduți direct din pepinierele silvice rămâne neschimbat și instituția nu poartă răspundere de prețul final de pe piață perceput de intermediari, inclusiv persoane fizice sau juridice.
De menționat că în cazul tăierilor ilicite de molizi din fondul forestier sau din alte spații verzi, persoanele fizice riscă o amendă de la 40 la 50 unități convenționale, iar persoanele juridice de la 400-500 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității conform art. 122 al Codului Contravențional al Republicii Moldova.
Precizăm că șocul termic provocat de aducerea bradului verde în casă îi omoară în 70% din cazuri. Bradul are nevoie de aclimatizare înainte de a fi băgat în locuinţă, iar încăperea în care stă trebuie să fie aerisită frecvent. Stropirea zilnică cu apă îi prelungeşte viaţa.





