[:md]

 

Un instructor auto a fost învinuit de procurori, că în decembrie 2011, a extorcat de la o persoană 2500 lei, căreia i-a promis că îi poate determina pe membrii comisiei de examinare din cadrul Biroului de Evidenţă şi Examinare a Transportului din or. Otaci, să-i primească cu succes examenul de conducător auto.

În ianuarie 2012, inculpatul a fost reţinut în flagrant imediat după primirea primei tranşe de bani în sumă de 1200 lei.

Judecătoria Ocniţa a considerat că în acţiunile învinuitului nu există elemente infracţionale şi a decis achitarea acestuia.

Procurorii nu au fost de acord cu această sentinţă şi au contestat-o. Astfel, recent, Curtea de Apel Bălţi a admis apelul procurorilor şi a pronunţat o hotărâre prin care instructorul a fost recunoscut culpabil de comiterea traficului de influenţă şi condamnat la amendă în mărime de 1200 unităţi convenţionale (24 mii lei).

ПОДЕЛИТЬСЯ