yuj.jpg

[:md]

Joi, 20 octombrie, reprezentanții micului business ies la proteste în centrul capitalei. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă, relatează Actualități.md.

Acțiunea are loc în contextul nemulțumirilor patentarilor față de acţiunile guvernanţilor în domeniul micului business.

Potrivit Asociaţiei Micului Business, protestul va începe la ora 9:30, în faţa Guvernului. Ulterior, agenţii economici se vor deplasa în marş spre Parlament.

Economia ţării bate pasul pe loc, iar birocraţii naţionali se întrec unul cu altul la crearea de bariere pentru mediul de afaceri şi crearea de constrîngeri noi. Permanentul inventează proiecte de legi şi hotărîri una mai deşănţată decît alta pentru a complica viaţa celor din micul business. Astfel scade numărul întreprinderilor mici şi mijlocii, scad veniturile din vînzări, scade numărul locurilor de muncă, scad indicii comerţului exterior şi interior, iar guvernarea face rapoarte triumfaliste. În ţară este o criză economică şi financiară”, a declarat preşedintele Asociaţiei Micului Business, Eugen Roşcovan.

Vom ieşi la protest pentru că e imposibil de activat în asemenea condiţii pe care ni le propun guvernanţii”, a adăugat directorul filialei Asociaţiei Micului Business din Soroca şi zona de nord, Grigore Marciuc.

În luna iulie, comercianţii au organizat două proteste în faţa clădirii Guvernului, dar şi în alte localităţi din ţară şi au cerut să le fie păstrat dreptul de a activa în bază de patentă.
 
Ulterior, Ministerul Economiei a organizat dezbateri publice, dar micii întreprinzători au părăsit sala, pe motiv că solicitările lor au fost ignorate.

Menționăm că la începutul lunii septembrie, președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a solicitat în cadrul comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe ca în mod de urgență să fie examinat și aprobat proiectul care să permită agenților economici să activeze în baza patentei de întreprinzător.

Liderul PSRM a amintit că înainte de încheierea sesiunii parlamentare primăvară-vară, socialiștii au reușit să convingă guvernarea astfel încît de la întîi ianuarie 2017, să nu mai fie interzisă activitatea în baza patentei de întreprinzător. La rîndul său președintele comisiei de profil Ștefan Creangă, a confirmat că Guvernul a avizat pozitiv proiectul de lege propus de PSRM. 

Astfel la începutul sesiunii toamnă-iarnă, Dodon a solicitat ca să fie examinat sau proiectul PSRM în acest sens, sau să fie elaborat un proiect mai amplu împreună cu guvernul pentru ca cît mai rapid acesta să fie aprobat de parlament și agenții economici să activeze fără probleme.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ