[:md]

 

Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a declarat în cadrul unui interviu pentru postul de radio "Europa Liberă", relatează Actualități.md.
 
Potrivit politicianului Vladimir Voronin avea două variante: sau să fie o opoziţie dură ca socialiştii, însă în această situaţie el nu putea să-şi controleze fracţiunea, pentru că jumătate sunt oameni ai lui Filat şi ai lui Plahotniuc, şi atunci el dispare imediat, pentru că cel puţin jumătate din deputaţi plecau; sau să aleagă o moarte mai lungă, mai înceată.
 
"Şi probabil a ales al doilea scenariu: colaborarea cu oligarhii pentru a încerca cumva să se păstreze în speranţa că nu ştiu ce se va întâmpla”, consideră Dodon.
 
Liderul socialiștilor Igor Dodon este sigur: „Comuniştii deja şi-au săpat groapa prin începerea negocierilor cu oligarhii. De aceea, vor intra ei în guvernare, nu vor intra – ei pasul l-au făcut deja".
 
Actualități.md amintește că negocierile dintre PLDM, Partidul Democrat și PCRM au loc deja de mai multe zile. Părțile au declarat că discuțiile au înregistrat o dinamică pozitivă.
 
 
"Nici coaliție, nici alianță, nici blocuri așa terminologie noi nu utilizăm și nici nu vom utiliza în niciun caz, dar să hotărâm problema și să fim noi, acei care să susținem activitatea Parlamentului și a guvernării, suntem obligați", a declarat Vladimir Voronin. 
 
ПОДЕЛИТЬСЯ