[:md]
Iubitorii de muzică instrumentală sunt aşteptaţi astazi la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Saxofon „Sax Story”, care se desfăşoară la Filarmonica Națională din Chişinău, relatează Actualități.md.
Pe parcursul celor trei seri de concerte în perioada 6-8 iunie, vor răsuna diverse creaţii, de la muzica academică, până la cea uşoară.
La inaugurarea Festivalului, pe scenă vor urca Louis-Philippe Bonin (Canada), Tomy Wega (Germania) și Sergiu Mușat (Republica Moldova). Ei vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, sub conducerea dirijorului Daniel Manasi (România).
Cea de-a doua zi va fi marcată de performanţa saxofonistului Domenico Luciano (Italia) și a pianistului Eugenio Catone (Italia), iar ziua a treia va culmina tradițional cu sunetele saxofonului romantic în prestaţia lui Louis-Philippe Bonin, Tomy Wega și Sergiu Mușat, acompaniaţi de formaţia „Not an idol”.
Festivalul este organizat de Asociaţia Culturală „Nume Noi”, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chişinău.




