[:md]
Despre aceasta se spune în comunicatul de presă emis astăzi de Partidul Socialiştilor din RM, relatează Actualităţi.md.
Astăzi deputatul-socialist, Eduard Smirnov, împuternicit cu atribuţiile de preşedinte al şedinţelor Parlamentului pînă la alegerea conducerii legislativului, a trimis o scrisoare la toţi liderii fracţiunilor Parlamentului RM dar şi la secretariatul organului legislativ în care se vorbeşte despre faptul că socialiştii convoacă şedinţa Parlamentului pentru joi, 15 ianuarie, la ora 10-00.
La şedinţă Partidul Socialiştilor va include două chestiuni de importanţă majoră, despre care s-a vorbit în repetate rînduri anterior: denunţarea Acordului de Asociere cu UE şi organizarea unui referendum privind aderarea Moldovei la Uniunea Economică Euroasiatică.
Totodată Partidul Socialiştilor din Republica Moldova insistă asupra examinării următoarelor puncte din ordinea de zi: alegerea conducerii Parlamentului (a preşedintelui, a vice-preşedinţilor, a birourilor şi comisiilor Parlamentului), raportul Guvernului şi a conducerii Băncii Naţionale privind situaţia din sfera financiară, inclusiv situaţia de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, raportul Guvernului privind executarea bugetului şi politica fiscală pentru anul 2014 şi proiectul bugetului şi al politicii fiscale pentru anul 2015, raportul Guvernului privind situaţia în sfera socială (în special, situaţia ce ţine de achitarea pensiilor, salariilor, compensaţiilor şi altor plăţi sociale).
"Ţara este la marginea prăpastiei. Iresponsabilitatea partidelor care pretind că vor crea o guvernare pro-europeană duce ţara la o situaţie de colaps economic şi social. Vedem că cei care au promis că pînă pe data de 12 ianuarie vor veni cu o majoritate parlamentară de fapt nu au ajuns nici la un compromis privind funcţiile şi controlul fluxurilor financiare. Ei doresc să guverneze aşa cum au guvernat în 5 ani — să fure în continuare, să guverneze prin acte de corupţie. În aceste condiţii noi convocăm şedinţa Parlamentului pentru 15 ianuarie la ora 10 care va fi prezidată de Eduard Smirnov", a declarat Igor Dodon în cadrul conferinţei de presă susţinută astăzi.