[:md]
Directorul general al Î.S. ”Calea Ferată din Moldova”, Iurie Topală, va deține concomitent funcția de consilier municipal PL. La fel ca în cazul președintelui fracțiunii PL în Consiliul Municipal Chișinău, Ion Cebanu, funcțiile sunt compatibile, dat fiind faptul că funcția de consilier nu este una salarizată, ci indemnizată și nu are caracter regulat şi permanent. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de Ion Cebanu, notează Actualități.md.
Conform Regulamentului, Consiliul Municipal Chișinău nu este un organ permanent și se întrunește în ședință ordinară, de regulă, o dată în lună, la convocarea primarului general, cu excepția primei ședințe. De asemenea, Consiliul se poate întruni, în conformitate cu ordinea de zi, în ședință extraordinară ori de câte ori este necesar.
Astfel, statutul de consilier municipal îi permite liberalului Iurie Topală să dețină și funcția de șef al Î.S. ”Calea Ferată din Moldova”.
Amintim că directorul general al Agenției ”Moldsilva”, Ion Cebanu, deține concomitent și funcția de consilier municipal.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a semnat, la mijlocul lunii septembrie, ordinul cu privire la numirea lui Iurie Topală în funcția de director general al Î.S. ”Calea Ferată din Moldova”. Asta după ce ultimul a câștigat concursul în acest sens.