[:md]

 

Despre aceasta în  cadrul celui de al XIII-lea Congres al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a declarat unul dintre liderii Partidului Socialist din România Daniel Bliort, relatează Actualități.md.

Doresc să transmit un mesaj de salut din partea Partidului Socialist Român, dar și din pratea mea ca frate moldovean din Iași.

PSRM este pentru mine un model de realizare socială, de echilibrare a problemelor politice. Trăim într-o societate foarte instabilă și cred că singura soluție în regiunea noastră este – socialismul internaționalist care reușește să resolve acești factori de dezechilibru și această criză de război care batre la ușlile noastre.

Am convingerea că PSRM va apăra în continuare statul de drept moldovenesc, istoria Moldovei și va lupta în continuare pentru eliberarea deținuților politici.

Un alt aspect este și recuperarea miliardului furat de oligarhi. Am convingerea că printr-o politică ce va fi schimbată din luna martie prinm alegeri anticipate, se vor găsi soluții pentru a reveni la resursele pe care le are nevoie statul de drept al d-stră.

Cred că regîndirea relațiilor cu FR, implicarea în Uniunea Euroasiatică  vă va adduce prețuri mai bune la gaze și la carburanți iar acest lucru influiențează viața de zi cu zi a moldovenilor.

Mai spun un singur lucru — am convingerea că din PSRM va veni și următorul președinte al RM. Vă mulțumesc și success în tot ceea ce faceți”, a declarat socilistul român.

ПОДЕЛИТЬСЯ