[:md]
Discuțiile dintre oficialii europeni și reprezentanții PLDM, PD și PL au loc chiar în sala delegațiilor VIP a Aeroportului Internațional Chișinău, relatează Actualități.md.
Fiecare dintre cele trei partide politice proeuropene de la Chișinău va fi reprezentat în negocieri de câte un oficial european.
Astfel, pentru PLDM, la Chișinău va ateriza preşedintele comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok.
La invitația Partidului Liberal, la Chișinău va ateriza preşedintele Alianţei Partidelor Liberale şi Democrate pentru Europa (ALDE), Graham Watson.
La solicitarea Partidului Democrat din Moldova vine vicepreședintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, Knut Fleckenstein, declarat pentru IPN liberalul Valeriu Munteanu.
Potrivit lui, la negocieri, PL va fi reprezentat de către Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Corina Fusu și Valeriu Munteanu.
După desfășurarea negocierilor oficialii europeni dar și politicienii moldoveni vor prezenta rezultatele discuțiilor pentru presă.
Amintim că tot astăzi cu o vizită fulger la Chișinău vine și premierul României, Victor Ponta.