[:md]
Președintele Partidului Socialiștilor a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că formațiunea sa nu intenționează să cedeze în lupta cu oligarhii de la guvernare dar mai mult vor continua să-și ducă pînă la capăt agendat stabilită anterior pînă la realizarea obiectivelor propuse, relatează Actualități.md.
Dodon a subliniat că Partidul Socialiștilor continuă să-și realizeze obiectivele foarte clare anunțate și anterior.
“Noi din start am anunțat că majoritatea formată din partidele de la guvernare nu are șanse și sorți de izbîndă pentru RM. Noi am cerut demisia guvernelor Leancă, Gaburici, Streleț mai nou. Apropo, în acest an deja două guverne au plecat. Degrabă o să aflăm soarta la al treilea. De 4 săptămîni în fața Parlamentului RM sunt corturile instalate de PSRM. Noi am fost consecvenți și am obținut și primele rezultate. Cel puțin două rezultate au fost obținute săptămîna trecută. Este vorba de căderea Alianței pentru Integrare Europeană, și arestarea oligarhului Vlad Filat implicat în furturile de miliarde din sistemul bancar”, a declarat socialistul.
Potrivit liderului PSRM «aceasta nu este tot și nu este suficient». „Noi am menționat foarte clar că socialiștii vor continua consecvent să atingă obiectivele pe care le-am trasat. Noi am cerut demisia conducătorilor de instituții. În aceste sens sunt înregistrate proiecte de hotărîri care noi vom insista să fie incluse în ordinea de zi… Am înregistrat 6 proiecte de hotărîri privind demisia conducătorilor Procuraturii Generale, CNA, SIS, CEC, Consiliul Audiovizualului și ANRE. În afară de aceasta am pregătit 3 proiecte de hotărîre a parlamentului de demisie a 3 conducători de stat, președintele țării, președintele parlamentului și a guvernului”, a declarat Dodon.
Presedintele socialiștilor își menține poziția fermă precum că «în jaful de la BEM a fost implicați toți cei care au fost la guvernare».
“Din probele care au fost aduse se vede foarte clar , la această etapă, Filat a fost implicat direct, există probe care o demonstrează. Pentru a aduce invinuiri altor persoane, noi socialiștii trebuie să avem învinuiri sau cel puțin probe sau instrumente prin care se aduc aceste învinuri. Acest lucru este posibil doar în cazul alegerilor anticipate. Noi insistăm pe alegeri parlamentare anticipate, deoarece pot fi o soluție de distrugere a acestui sistem care a fost creat”, a concluzionat politicianul.




