[:md]
În aceste momente în primăria municipiului Chişinău, Comisia municipală pentru gospodărie locativ-comunală organizează dezbateri publice la tema „Eficienţa şi securitatea termoenergetică a municipiului Chişinău”, relatează Actualități.md.
Printre subiectele puse în discuţie în cadrul dezbaterilor sunt – eficientizarea sistemului termoenergetic din municipiul Chişinău, asigurarea securităţii termoenergetice, precum şi micşorarea tarifelor la energia termică pentru consumatori.
La dezbaterile publice participă reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, ai întreprinderilor „Termoelectrica”, „Moldova-Gaz”, „Moldelectrica”, „Gas Natural Fenosa”, reprezentanţi ai fracţiunilor şi consilieri neafiliaţi din cadrul Consiliuli Municipal Chişinău, a Primăriei municipiului Chişinău, reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, Comisiei parlamentare „Administraţie publică, dezvoltare regională, mediu şi schimbări climatice”, reprezentanţii Comisiei parlamentare „Economie, buget şi finanţe”, reprezentanţi ai ONG, experţi independenţi şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Precizăm că evenimenul are loc la iniţiativa deputaţilor socialişti, Vlad Batrîncea, Oleg Lipskii, Vladimir Golovatiuc.
Amintim că săptămîna trecută Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a decis majorarea tarifului pentru energia termică cu peste 8%.
În aceeași zi, în fața ANRE, deputaţii în Parlamentul RM, consilierii municipali, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor au protestat împotriva majorării tarifelor la energia electrică şi energia termică.





