[:md]
Un nou scandal la primărie din cauza construcției ilegale de pe strada Andrei Doga 32/2. Mai mulți locuitori din acea zonă au venit să-i reproșeze primarului Dorin Chirtoacă faptul că edilul a autorizat din nou lucrările de construcție a blocului locativ multietajat pe terenul de joacă de pe strada menționată, relatează Actualități.md.
“D-stră semnați dispoziții care nu sunt în folosul oamenilor. Noi vrem loc de joacă pentru copii noștri, nu vrem construcție acolo, construiți acolo unde este loc”, a spus o locuitoare din strada A. Doga.
“Domnule primar explicați-mi vă rog cum să-i spun eu copilului meu ca de azi inainte se va juca la balcon?”, a mai menționat un alt locuitor al capitalei din acea zonă.
“Explicați oamenilor de ce liberalul Dîrda se bagă să contruiască pe terenul de joacă?”, adăugat președintele fracțiunii PSRM din CMC Ion Ceban care era prezent la audieri.
Primarul s-a arătat indignat că cetățenii se arată nemulțumiți de faptul că în oraș se construiește.
În replică cetățenii au spus că nu sunt împotriva construcțiilor, doar că nu pe terenurile de joacă și în curțile blocurilor de locuit. “Dezvoltați orașul la preriferii, nu la noi în ogradă!” au mai spus locatarii de la Doga 32/2.
Locuitorii au insistat ca primarul să vină încă o dată la fața locului să se întîlnească cu locatarii și să găsească soluții pentru rezolvarea problemei. Chirtoacă a spus că va trimite repsonsabili din primărie întrucât el nu are timp să se ducă să verifice fiecare problemă din capitală și de asta are adjuncți pentru ca aceștia să preia o parte din responabilitățile sale. Oamenii au răspuns că l-au așteptat și l-au chemat de 5 ori, doar că Chirtoacă nu s-a prezentat la întâlnirile cu locatarii. În final audierile nu s-au finisat cu nimic concret, iar oameni au subliniat că vor protesta în continuare și vor veni la primărie. Totodată ei l-au sfătuit pe primar să-și dea demisia dacă nu este în stare să rezolve problemele cu care se confruntă capitala.
Menționăm că recent primarul general Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziție porin care anulează dispoziția viceprimarului Nistor Grozavu privind sistarea construcției de pe strada A. Doga 32/2. Astfel prin noua decizie primarul autorizează din nou această contrucție, și asta în pofida faptului că asupra construcției de pe această stradă Consiliul Municipal Chișinău a instituit un moratoriu.
Amintim că în pofida faptului că practic în fiecare zi oamenii din preajma construcției de la A. Doga 32 protestează împotriva lucrărilor ilegale, acestea continuă până în prezent.
De precizat că în repetate rânduri deputații, consilierii PSRM dar și locuitorii din preajmă au încercat să demonteze gardul din jurulconstrucției ilegale, însă au fost bruscați de muncitorii de acolo și de angajații companiei de pază privată “Bercut”.
Precizăm că potrivit informațiilor socialiștilor, dar și cele apărute în presă, beneficiarul construcției ar fi liberalul Iurie Dîrda.