[:md]

 

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, susține că, deși intuia de mai multă vreme și se discuta prin culuare acest fapt, acțiunile de astăzi ale Partidului Liberal Democrat din Moldova vin să confirme înțelegerile dintre cel puțin un grup al liderilor PLDM și reprezentanții Platformei civice „Demnitate și Adevăr”, relatează Actualități.md citat de Realitatea.

Anume în așa fel, potrivit lui Lupu, PLDM ar încerca să-și motiveze intenția de a părăsi Alianța pentru Integrare Europeană 3, cel mai probabil, decizia fiind deja luată.

Ceea ce s-a întâmplat azi și ieri în cadrul Biroului permanent a scos la suprafață un adevăr despre care noi cu toții vorbeam, dar nu tocmai deschis, presupuneam, dar acțiunile de astăzi vin să confirme înțelegerile de mult timp în urmă dintre cel puțin un grup din lideri ai PLDM și cei de la Platforma DA. Din punctul meu de vedere ar fi fost onest și cinstit ca ei să fi recunoscut din start acest lucru și să nu mințit pe cei care au ieșit în Piață”, a declarat Marian Lupu de la tribuna din sala de conferințe a Parlamentului.

Din punctul meu de vedere, grupul radical PLDM a luat deja decizia de a părăsi Alianța pentru Integrare Europeană. Nu trebuie să se joace. Să aibă bărbăția și să spună tranșant că decizia este adoptată și că-și doresc părăsirea AIE”, a conchis președintele democrat.

ПОДЕЛИТЬСЯ