[:md]
Locuitorii blocurilor situate în apropiere de parcul "Alunelul" din sectorul Buiucani al capitalei, cer stoparea construcției unei unei stații de alimentare cu combustibil, care, potrivit lor, se efectuează în secret, pe timp de noapte. Despre aceasta chișinăuienii au declarat în cadrul unei acțiuni de protest, comunică Actualități.md.
"Ei lucrează pe timp de noapte, încep de la ora 12 sau două noaptea și pînă dimineața. Noi vrem să fim auziți, aici nu pot fi construite benzinării, aici și așa totul este poluat, iar la orele de vîrf este un trafic uriaș pe drumuri. Vrem să fie stopată construcția iar oamenii să se poată relaxa normal în parc. Astfel de fărădelegi ca în Chișinău, nu se mai fac nicăieri", a declarat protestatarul Tudor Mogîldea.
Prin alocarea de terenului și autorizației de construcție, în mod repetat, a fost încălcată legislația în vigoare, a declarat consilierul municipal independent Ion Ștefăniță.
"Suntem în cimitirul evreiesc vechi, care este inclus în Registrul de stat al monumentelor, iar orice construcție aici ar trebui să fie coordonată cu Ministerul Culturii și Consiliul Național al Monumentelor Istorice. În plus, terenul este situat într-o zonă protejată, și este situat aproape de o casă de locuit, locatarii care nu au aprobat construcția. Adică, documentele eliberate pentru construcție sunt ilegale din start", a precizat Ștefăniță.
"Primăria într-un fel ciudat, nu a contestat dreptul de proprietate a-l antreprenorului care construiește pe acest pe acest teren, în ciuda faptului că concursul a avut loc într-un mod netransparent. De asemenea, potrivit legii, pentru construirea unei stații de alimentare cu combustibil ar trebui să fie alocate nu mai puțin de 15 de ari dar aici sunt doar de 4", a adăugat consilierul municipal din partea fracțiunii PSRM Alexandr Odințov.
Deputatul Partidului Socialiștilor Vasile Bolea a menționat că, prin semnarea documentelor, oficialii de la primăria capitalei știau foarte bine că merg împotriva legii.
"În primul rînd, autorizația pentru construcție a fost acordată fără evaluarea impactului asupra mediului. În al doilea rînd, cei care au semnat documentele, au văzut că construcția acestei benzinării trece de linia roșie a drumului", a remarcat deputatul.
Pentru a nu permite construcția unei stații de alimentare cu combustibil în parcul "Alunelul", locuitorii caselor din apropiere sunt gata să declare despre problema lor, la ședința Consiliului Municipal.