76gf8gf8fg.jpg

[:md]

Discuțiile despre reducerea costurilor la medicamente sunt la ordinea zilei referindu-se, în special, la reducerea costului tratamentelor. 

Știm bine despre faptul că există mai multe denumiri de medicamente cu aceeași substanță activă – unele dintre ele mai ieftine, altele mai scumpe. Dar cum să ne asigurăm că acestea sunt la fel de eficiente și cum putem să economisim atunci când le procurăm? La această întrebare încercăm să răspundem în cele ce urmează. 

Vi s-a întâmplat, probabil, ca farmacistul să vă propună mai multe denumiri de medicamente când pe reţetă aveaţi denumirea comună internaţională a substanţei active dintr-un anumit produs farmaceutic. Ce ați răspuns? Ați pus mai multe întrebări şi aţi aflat că ,,substanţa activă e aceeaşi, dar prețul este diferit.”

Ce înseamnă, totuşi, ,,medicament generic”?

Potrivit Legii Nr. 1409 din 17.12.1997 cu privire la medicamente, un medicament generic este un „medicament care are aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă privind substanţele active şi aceeaşi formă farmaceutică în comparaţie cu medicamentul original şi a cărui bioechivalenţă cu medicamentul de referinţă a fost demonstrarea prin studii corespunzătoare de biodisponibilitate.”

Dar „medicament original?”

Potrivit aceluiași act legislativ, un medicament original (inovativ sau entitate chimică nouă) este „medicamentul autorizat în premieră pe bază de studii preclinice şi clinice proprii.”

Adică, medicamentele originale sunt acelea care sunt fabricate de producătorul care le-a inventat şi le-a introdus primul în fabricaţie. Companiile în cauză investesc sume enorme în cercetarea medicamentului pe parcursul a mai multor ani de zile şi aduc în terapie medicamente (molecule sau substanțe active) noi. Pentru ca ei să îşi recupereze sumele investite în cercetare, legislaţia internaţională le acordă o perioadă de exclusivitate a fabricaţiei, ceea ce reprezintă o explicaţie de ce sunt atât de scumpe medicamentele originale.

Astfel vorbind, medicamentele care conţin aceeaşi substanţă activă ca şi medicamentul original, dar care sunt fabricate de alţi producători, după expirarea perioadei de protecţie a patentului. Aceste companii nu au investit timp şi bani în cercetare, și astfel produce la un cost mult mai mic aceste medicamente numite generice. Un medicament generic este comercializat în conformitate cu dreptul de brevet internaţional. Produsul este identificat prin denumirea comună internaţională (DCI) sau prin numele propriu.Medicamentele generice sunt utilizate pe scară largă în multe ţări ale Uniunii Europene, în cadrul programelor de tratament cost-eficiente, fiind din ce în ce mai prescrise de către medici ca alternative eficiente la produsele farmaceutice inovatoare și originale care au un cost suplimentar.

Cum putem economisi la achiziționarea medicamentelor

Ambalajul unui medicament are înscris atât denumirea substanței active, cât și numele comercial. Astfel, aceeași substanță activă poate fi inclusă în numeroase medicamente, sub diverse denumiri comerciale. Farmaciile din Republica Moldova pot stabili din data de 1 aprilie 2016 un adaos comercial diferit al medicamentelor în conformitate cu prevederile Legii cu privire la activitatea farmaceutică, de la 11% până la 25%.

Atunci când vă concentrați pe numele substanței active, puteți identifica ușor medicamentele care o conțin și aveți posibilitatea de a face o comparație între prețuri. După cum am menționat, atât substanța activă, cât și denumirea comercială a medicamentelor, apar pe ambalajul medicamentelor. Aveți grijă și la cantitatea substanței active. În continuare puteți vedea câteva exemple:

LEGENDĂ:   1 - Denumirea comercială a medicamentului;   2 - Denumirea substanței active;   3 - Cantitatea substanței active.

LEGENDĂ: 1 – Denumirea comercială a medicamentului; 2 – Denumirea substanței active; 3 – Cantitatea substanței active.

LEGENDĂ:   1 - Denumirea comercială a medicamentului;   2 - Denumirea substanței active;   3 - Cantitatea substanței active.

LEGENDĂ: 1 – Denumirea comercială a medicamentului; 2 – Denumirea substanței active; 3 – Cantitatea substanței active.

Atunci când medicamentul generic are aceeași concentrație și calitate ca cel inovativ, aspectul sau poate fi complet diferit. Totuși, acest lucru nu înseamnă că efectele terapeutice sunt altele. 

Discutați cu medicul despre opțiuni

Să discutați cu medicul care vă face rețeta despre opțiunile de tratament este un drept al dumneavoastră.

ПОДЕЛИТЬСЯ