[:md]
Liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că în formaţiune ar fi apărut „trădători” care sunt gata să voteze pentru Vlad Filat în calitate de premier. Ghimpu a precizat că printre aceştia s-ar număra deputatul Ana Guţu, care ar fi fost convinsă de către Filat să-şi schimbe viziunile politice.
Preşedintele PL spune că Ana Guţu nu ar fi singura care este gata să „trădeze” partidul, dar că urmează în timpul apropiat să se clarifice pentru a-i identifica pe toţi cei „vulnerabili”.
„Unii membri PL se tem că dacă vor fi anticipate vor pierde fotoliul de deputat. Bănuiesc că Filat discută cu fiecare deputat în parte şi îi convinge să-l voteze”, a precizat Ghimpu ]ntr-o intervenţie la un post Tv.
Liderul PL a mai precizat că Ana Guţu nu a fost cumpărată, dar, mai degrabă, dirijată de către liderul PLDM.




