[:md]
Liderul Partidului Libereal a precizat în cadrul unei emisiuni televizate, că a depistat “lucruri proaste” în Acordul de Asociere cu UE, relatează Actualități.md.
Politicianul a făcut aceste declarații în cadrul unei emisiuni politice, la o televiziune din țară.
„Atunci când am considerat că în proiectul Acordului de Asociere sunt lucruri proaste pentru RM, am făcut o vizită la Berlin, Bruxelles, Strasbourg. Acel proiect prevedea că, piaţa se deschide concomitent la noi pentru europeni şi viceversa. Atunci am zis că, e cea mai mare greşeală.
Noi nu putem concura cu companiile europene”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.
Actualități.md amintește că actuala guvernare urmează să semneze Acordul de Asociere pe 27 iunie. În acest sens Partidul Socialiștilor din Moldova au anunțat că pe de o parte,semnarea acestui acord este un pas contradictoriu articolului 75, și art. 2, precum și altor articole ale Constituției Republicii Moldova, pe de altă parte încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, precum și normele și principiile unei guvernări democratice.




