[:md]
Potrivit celei mai recente statistici realizată de Organizația Națiunilor Unite și publicată de The Telegraph, în Republica Moldova trei oameni dintr-o mie au divorțat. Acest fapt ne clasează pe locul 9 în topul țărilor cu cea mai mare rată a divorțurilor.
Topul făcut de ONU este deschis de Maldive. Acolo, aproape 11 oameni dintr-o mie au pus capăt unei căsătorii. Mai mult, organizația a estimat că, în medie, femeile de acolo divorțează de trei ori până a împlini vârsta de 30 de ani. Pe locul II s-a plasat Rusia, cu o rată a divorțurilor de 4,5, iar a treia în top este Aruba, o țară insulară din America Centrală. Acolo, rata divorțurilor este de 4,4, conform publika.md.
Țara vecină, Ucraina, s-a plasat pe locul 13, în timp ce România, ca și în Moldova, trei oameni dintr-o mie au pus capăt unei căsătorii. Clasamentul este închis de Suedia, cu o rată a divorțurilor de 2.5.
De menționat că atunci când au calculat numărul de divorțuri la 1000 de locuitori, cei de la ONU nu au luat în calcul și populația fiecărei țări.





