[:md]
Experții de la Rospotrebnadzor vor verifica gradul de pregătire al întreprinderilor moldovenești pentru reluarea exporturilor pe piața din Rusia, notează a-tv.md citat de Actualități.md.
Anterior, Vladimir Putin a declarat după întrevederea cu Igor Dodon, că numărul întreprinderilor din Moldova, care vor avea dreptul să exporte mărfuri pe piața din Rusia, cel mai probabil va fi majorat.
”Pregătim vizita specialiștilor Rospotrebnadzor pentru verificarea gradului de pregătire al întreprinderilor din Moldova pentru reluarea produselor calitative în Federația Rusă”, a menționat șefa Rospotrebnadzor, Ana Popova.
Amintim că pe 17 ianuarie, Președintele țării, Igor Dodon și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin au avut o întrevedere, în cadrul cărea au discutat despre reluarea exporturilor moldovenești pe piața din Rusia. Mai mult, părțile au convenit și asupra problemei migranților.