[:md]
Parlamentul ucrainean a adoptat miercuri legea privind amnistierea manifestanţilor arestaţi în urma confruntărilor cu forţele de ordine, însă opoziţia s-a abţinut de la vot.
Conform legii adoptate, manifestanţii proeuropeni arestaţi vor fi eliberaţi a următoarele 15 zile. Unii deputaţi au afirmat că eliberarea manifestanţilor va avea loc doar după ce protestatarii vor părăsi toate clădirile instituţiilor publice ocupate.
Lideri ai opoziţiei ucrainene au criticat noua lege a amnistiei, apreciind că prin adoptarea acestui text puterea a recunoscut că "a luat ostatici", relatează agenţia Interfax-Ucraina.
"Parlamentul ucrainean a adoptat, de fapt, o lege despre ostatici. Astfel, puterea a recunoscut că ia ostatici, ca un adevărat terorist, pentru ca mai apoi să iniţieze negocieri pentru eliberarea acestor ostatici", a declarat Oleg Tiagnibok, liderul partidului naţionalist de opoziţie Svoboda.