[:md]
Mii de muncitori dar și organizații sindicale vor defila la Întîii Mai în Piața Roșie din Moscova, pentru a sărbători Ziua Internațională a Muncii. Evenimentul are loc pentru prima data de cînd s-a dezmembrat Uniunea Sovietică menționează Actualități.md.
"Crimeea a revenit în Rusia, iar sindicatele se întorc în Piaţa Roşie!", şi-a exprimat entuziasmul, într-o conferinţă de presă Serghei Cernov, preşedintele Federaţiei Sindicatelor de la Moscova.
Data de 1 Mai este Ziua Internaţională a Muncii, o zi liberă în Rusia, în care se sărbătoreşte lupta pentru condiţii mai bune de muncă. Sindicatele ruseşti defilează anual cu această ocazie, în majoritatea oraşelor din ţară.
Anul acesta, revenirea simbolică în celebra piaţă, la doi paşi de Kremlin, a fost autorizată de către autorităţi, ca pe timpul URSS, când de 1 Mai se organizau defilări militare şi civile de amploare în faţa liderilor sovietici.
“Manifestaţia din acest an va fi şi antifascistă, din cauza situaţiei de la frontierele noastre”, a anunţat Aleksandr Şerşukov, preşedintele partidului rus “Uniunea Muncii”, referindu-se la evenimentele din estul Ucrainei.
Cernov a adăugat că i-a trimis o invitaţie preşedintelui rus Vladimir Putin, dar că deocamdată nu a primit un răspuns. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a acceptat invitaţia.
De menționat că peste două milioane de participanţi sunt aşteptaţi în întreaga Rusie să participe la manifestaţiile de 1 Mai.