[:md]
În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului RM fracțiunea Partidului Socialiștilor a înaintat un proiect ce prevede ca furnizorul de energie electrică să preavizeze în prealabil fiecare consumator datornic care ar urma să fie deconectat de la rețeaua de curent electric, relatează Actualități.md.
“Acest proiect de lege vine să protejeze consumatorii de energie electrică de furnizorii de energie electrică care aplică deconectarea consumatorilor de la sursa de curent cu încălcarea normelor legale existente privind preavizare despre deconectarea de la energia electrică”, a menționat deputatul PSRM Corneliu Furculiță.
Autorii proiectului propun ca “deconectarea instalațiilor de utilizare ale consumatorilor de la rețeaua electrică, până la momentul expirării unui termen de 10 zile calculate de la recepționarea confirmată în scris a preavizului de deconectare expediat după neachitarea în termenul de plată, stabilit conform facturii, pentru consumul energiei electrice curente, emise și expediate către consumator, de către furnizorul de energie electrică, să fie sancționată cu amendă de până la 25 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de până la 50 u.c. aplicată persoanei cu funcție de răspundere, și cu amendă de până la 100 de u.c. aplicată persoanei juridice”.
Potrivit socialiștilor, “actualmente furnizorul de energie electrică, în detrimental tuturor normelor legale existente, nu-și respectă obligația de preavizare conformă a consumatorului despre deconectarea de la sursa de curent electric”.
În acest sens autorii menționează că “furnizorul include așa-zisul preaviz de deconectare în facturile de plată a energiei electrice consumate pentru toți consumatorii, cu toate că legea civilă prevede clar că preavizarea trebuie să vizeze doar datornicii. Mai mult, legea civilă prevede și cum urmează să fie expediat preavizul și de când începe să curgă termenul de preavizare”.
În speță, precizează socialiștii, “furnizorul de energie electrică își neglijează cu desăvârșire obligațiile sale legale și o altă formă pentru regularizarea circuitului civil, reîntrarea furnizorului de energie electrică în legalitate și protejarea drepturilor consumatorilor nu există decât prin ajustarea codului contravențional, or, calea civilă este ineficientă în speță, puțini dintre consumatori putând să-și asume un proces de judecată împotriva unui monopolist pentru restabilirea drepturilor sale”.
În susținerea proiectului s-au expus și deputații din fracțiunea PLDM care au menționat că acesta ar proteja consumatorii care doar în RM nu sunt avertizați de furnizori înainte de a fi deconectați de la sursa de curent.
Deși practic toate comisiile de profil din Parlamentul RM au avizat pozitiv proiectul dat, președinta comisiei juridice Raisa Apolschi a propus proiectul înaintat de fracțiunea PSRM spre respingere.
Deputații din majoritatea pro-europeană din Parlamentul RM nu au votat pentru aprobarea proiectului dat, iar respectiv acesta a fost respins.