[:md]
Astăzi are loc prima şedinţă din sesiunea toamnă-iarnă a organului legislativ al țării, relatează Actualități.md.
Deschiderea lucrărilor sesiunii de toamnă va începe cu luările de cuvânt ale liderilor fracţiunilor parlamentare şi a conducerii legislativului.
Ulterior deputaţii îl vor audia pe şeful Guvernului, Valeriu Streleţ, care va prezenta un raport privind situaţia social-economică din Republica Moldova.
Totodată, vor fi audiaţi responsabili din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei şi de la Ministerul Finanţelor cu privire la problemele din sectorul financiar-bancar.
Legislatorii vor audia şi un raport cu privire la situaţia din sectorul termoenergetic. În acest sens, angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică şi cei de la Ministerul Economiei vor face un prezenta care este situaţia tarifelor pentru gaz şi energia electrică.
Agenda şedinţei se încheie cu un raport al şefului Comisiei Electorale Centrale. Acesta a fost chemat să dea explicaţii pe marginea declaraţiilor privind fraudarea alegerilor din 2014 şi 2015, făcute de către ex-vicepreşedintele instituţiei.
Potrivit politicianului în această zi zeci de mii de oameni vor înconjura clădirea organului legislativ, blocînd toate intrările și ieșirile în mod pașnic.Marșul va finaliza la Parlamentul RM.
Amintim că anterior în cadrul unei conferințe de presă, președintele socialiștilor Igor Dodon a declarat că pe 15 octombrie, socialiștii împreună cu zeci de mii de protestatari vor înconjura Parlamentul RM. „Este ziua cînd vom face un pas important în înlăturarea Alianței Hoților de la guvernare”, a conchis Igor Dodon.




