t243tt23.jpg

[:md]

Termenul de prezentare a declarațiilor privind impozitul pe venit de către persoanele fizice care practică activitate antreprenorială (gospodăriile țărănești, întreprinderile individuale) diferă de cel stabilit pentru ceilalți contribuabili persoane fizice.

Acesta este 25 martie a anului următor anului de gestiune, la fel ca și pentru persoanele juridice. Pentru că în acest an 25 martie este sîmbătă, data-limită de prezentare a declarației va fi 27 martie, transmite IPN.

Pentru comoditatea contribuabililor, în zilele de 22-24 martie subdiviziunile Serviciului Fiscal de Stat vor avea un program de activitate prelungit cu două ore – până la 19.00. În ziua de sîmbătă, 25 martie, programul de lucru va fi pînă la 17.00. Iar duminică, 26 martie, pînă la 13.00.

Declarația cu privire la impozitul pe venit va fi prezentată subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat în raza căruia sunt deservite persoanele fizice care practică activitate antreprenorială.

Cota de impozitare pentru  gospodăriile țărănești (de fermier) este de 7% din veniturile obținute. Gospodăria țărănească care pe parcursul perioadei fiscale nu a avut angajați şi nu a obținut venit impozabil este scutită de obligația de prezentare a declarației.

Întreprinzătorii individuali vor achita un impozit de 7% dacă venitul obținut în 2016 a fost de pînă la 29640 de lei și de 18% pentru veniturile care depășesc această sumă.

În 2016 scutirea personală a fost de 10128 de lei,  scutirea majorată pentru unele categorii de contribuabili – 15060 de lei, iar scutirea pentru persoanele întreținute – 2256 de lei.

Termenul limită de prezentare a declarațiilor privind impozitul pe venit  de către persoanele fizice-cetățeni este 30 aprilie.  Iar în acest an, avînd în vedere zilele de odihnă și sărbători, declarațiile pot fi depuse pînă pe 2 mai inclusiv.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ