[:md]
Astăzi, 27 septembrie, în capitala Republicii Moldova a avut loc una dintre cele mai mari acțiuni de protest la nivel național desfășurată împotriva actualei guvernări. Mitingul de amploare organizat de Partidul Socialiștilor din RM și "Partidul Nostru" a avut loc în scuarul Parlamentului RM, relatează Actualități.md.
Mai mult de 120 000 au participat la protestul de amploare al PSRM și Partidului Nostru împotriva guvernării oligarhice.
Precizăm că socialiștii și-au adunat susținătorii în două coloane. Prima coloană a fost formată lîngă clădirea Academiei de Științe din Chișinău la ora 12.00. De acolo coloana s-a deplasat pe bd. Ștefan cel Mare spre scuarul Parlamentului.
Altă coloană a PSRM-ului și-a început marșul de la Memorialul gloriei militare "Eternitate", pe străzile din Pan-Halippa, Ismail și mai departe pe bulevardul Ștefan cel Mare în scuarul Parlamentului.
Cei care au dorit să ia parte la eveniment se puteau alătura la coloane și în cursul mișcării lor.
"Partidul Nostru" și-a adunat membrii și susținătorii săi în după-amiaza zilei, în fața Circului, de unde coloana a mărșăluit pe bd.Renasterii, bd. Grigore Vieru, strada Pușkin și în continuare de-a lungul Bulevardului Ștefan cel Mare către clădirea organului legislativ.
La ora 14.00 în scuarul Parlamentului RM a avut loc mitingul de amploare. În cadrul demonstrației cetățenii au votat o rezoluție care presupune trei pași principali pentru eliberarea Moldovei de guvernarea oligarhică.