[:md]
Aproape 41% din comunitatea micilor afaceri din Marea Britanie vrea ieşirea ţării din Uniunea Europeană. Asta deoarece consideră că apartenenţa la UE nu aduce beneficii companiilor, potrivit unui sondaj de opinie, notează Actualități.md.
Cercetarea realizată de Federaţia Micilor Afaceri (Federation of Small Businesses – FSB) arată că 47% dintre membrii intervievaţi vor rămânerea în Uniune, în timp ce 10,7% sunt indecişi, transmite Mediafax.
Premierul David Cameron a promis să renegocieze legăturile Marii Britanii cu UE, iar apoi, până la sfârşitul lui 2017, să organizeze un referendum privind rămânerea sau nu în blocul comunitar.
Majoritatea analiştilor anticipează că votul va avea loc anul viitor.
Firmele mici se plâng mult mai mult de birocraţia cu care se confruntă din cauza UE, cum sunt reglementările referitoare la afaceri, sănătate şi siguranţă.