[:md]

 

Doi polițiști moldoveni, de 29 și 32 de ani, au fost reținuți în flagrant la Aeroportul Internaţional Chișinău, fiind suspectați de trafic de ființe umane, în timp ce încercau să racoleze patru tinere la Moscova, în scop de exploatare sexuală.
 
Potrivit datelor operative s-a stabilit că membrii grupului criminal fac parte din organele de forță. Aceștia racolau tinere din zonele rurale ale țării, în special fete ce proveneau din familii social vulnerabile.
 
Potrivit cercetărilor poliţieneşti, filiera activa conform unui plan bine pus la punct.
Suspecții  racolau potenţialele victime,  le perfectau actele necesare şi  le organizau  transportarea în  Federația Rusă pe cale aeriană. Unul din suspecți, însoțea victimele pînă la locul de destinație, le instruia şi le repartiza la punctele de prestare a serviciilor.
  
Astfel, după ce au identificat victimele, patru tinere cu vîrste cuprinse între 21 și 25 de ani, din diferite raioane ale republicii, care urmau să fie transportate, pe cale aeriană, în Federația Rusă, polițiștii au stabilit și identitatea celor doi bănuiți.
 
Reţinerea a avut loc recent, în Aeroportul Internaţional Chișinău. Ofițerii CCTP au stopat transportarea la Moscova a trei dintre tinerele racolate, care erau însoțite de către unul din suspecți. Cea de-a patra victimă urma să plece a doua zi. Fetele știau că vor presta servicii sexuale. În cadrul chestionărilor polițienești, ele au declarat că au fost convinse şi îndemnate să plece în Rusia pentru a practica prostituţia.
 
Actualmente, oamenii legii cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării victimelor și potențialilor complici în această “afacere”.

Cei doi suspecți sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 7 ani.

ПОДЕЛИТЬСЯ