[:md]
Astăzi, 2 februarie, președintele Republicii Moldova Igor Dodon a acordat distincții de stat mai multor personalități marcante din țara noastră, relatează Actualități.md.
Dodon a precizat că la data 2 februarie 1365, în premieră statalitatea RM a fost recunoscută oficial. Șeful statului a adăugat că această dată este remarcabilă din mai multe considerente, însă orice dată istorică are în spatele său personalități istorice care au făcut-o să fie remarcabilă. O astfel de personalitate este Bogdan întemeietorul. De aceea începînd cu ziua de astăzi, la inițiativa președintelui, în data de 2 februarie, anume cu ordinul Bogdan Întemeietorul vor fi decorate personalitățile remarcabile din RM.
Potrivit lui Dodon pe parcursul celor 25 de ani de independență au fost oferite doar două ordine — Bogdan Întemeietorul. Primul l-a primit scriitorul Ion Druță și al doilea Înalt Preasfințitul Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove Vladmir.
"Stimați concetățeni care v-ați depus efortul în diferite domenii pentru Republica Moldova, sunteți printre primii care veți fi decorați de către președintele țării cu acest ordin", s-a adresat Igor Dodon către invitații care urmau a fi decorați.
Astfel prin decretul președintelui țării, pentru merite deosebite în dezvoltarea și consolidarea statalității RM, contribuție la sporirea prestigiului țării pe plan internațional și activitate prodigioasă pe plan social, s-a conferit ordinul Bogdan Întemeietorul următoarelor personalități:
Beniuc Valentin – profesor universitar doctor habilitat în științe politice, ex-ministru al învățămîntului.
Curbet Vladimir – conducător artistic și prim maestro de balet al Ansamblului de dansuri populare “Joc”.
Eva Gudumac – membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, personalitate științifică de talie internațională, profesionist excelent în chirurgia pediatrică.
Mihail Viorel – scriitor publicist.
Talmaci Leonid – primul guvernator al BNM. Fondatorul sistemului bancar al RM.
De menționat că Ordinul ”Bogdan Întemeietorul” este al treilea în ierarhia distincțiilor de stat din Republica Moldova, după Ordinul Republicii și Ordinul ”Ștefan cel Mare”.





