[:md]
Astăzi, 16 februarie, președintele Partidului Socialiștilor Zinaida Greceanîi a prezentat un bilanț al formațiunii politice pentru anul 2016, notează Actualități.md.
Greceanîi a precizat că anul 2016 s-a dovedit a fi unul foarte greu pentru cetățenii RM iar așa numitele reforme și măsuri ale actualei guvernări au dus la sărăcirea și mai profundă a populației.
Liderul PSRM a enumerat mai multe din acțiunile formațiunii politice care au avut loc pe parcursul anului trecut.
Potrivit socialistei, în anul trecut fracţiunea PSRM din Parlamentul RM a înaintat 219 proiecte de legi, inclusiv 42 în sfera socială, menite să asigure o îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor.
„Din inițiativele înaintate de socialiști care au fost aprobate prelungirea termenului de activitate în baza patentelor, cu încă doi ani; au fost adoptate amendamente la legislaţia în vigoare, care exclud noţiunile de „frigider”, „televizor” din cerinţele pentru obţinerea de indemnizaţii sociale; a fost alocat un suport bănesc în valoare a cîte 1000 de lei pentru participanți la războiul din Afganistan şi veteranii conflictului de pe Nistru; familiile cu o vechime de muncă de peste 35 de ani au obţinut posibilitatea de a-şi privatiza locuinţa și multe altele. Au fost depuse 43 de sesizări la Curtea Constituţională”, a menționat Zinaida Greceanîi.
De asemenea președintele PSRM a subliniat că în perioada ultimilor ani, partidul a oferit ajutor unui număr de zeci de mii de cetăţeni ai țării, folosind în acest scop diferite instrumente, printre care:
— sistemul online Petitia.md, în care sunt implicați deputaţii socialiști, jurişti, consilieri municipali,
— Fundaţia de Binefacere “Soluţia”, fondator – Igor Dodon.
„Nicio petiţie din partea cetăţenilor nu rămîne fără atenţie. Doar în ultima perioadă, 22 de mii de persoane au beneficiat de asistenţă sub formă de produse alimentare, 26 de mii au beneficiat de asistenţa juriştilor.
Cîteva mii de cereri de chemare în judecată au fost elaborate de juriști pentru persoanele care s-au confruntat cu diferite probleme – începînd cu samavolnicia funcţionarilor publici şi terminînd cu dificultăţi habituale. Sute de construcţii ilegale, tentative de defrişare a pădurilor, de acaparare a parcurilor, de arendă şi înstrăinare ilegală de terenuri funciare au fost contracarate”, a mai precizat Zinaida Greceanîi.





