[:md]
Premierul român Victor Ponta a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, alături de alte patru persoane, între care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Rovinari, relatează Actualități.md.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel", în prezent prim-ministru, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor, transmite Mediafax.
Pe 5 iunie, Victor Ponta a ajuns prima dată în faţa procurorilor DNA, care l-au anunţat că are calitatea de suspect, pentru fapte pe care le-ar fi săvîrşit în perioada în care a fost avocat.
Pe 13 iulie, procurorii l-au anunţat că a fost pusă în mişcare acţiunea penală în cazul său şi că i-a fost schimbată calitatea din suspect în inculpat, în dosarul "Turceni-Rovinari". De asemenea, procurorii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ale lui Victor Ponta.
Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova.
Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, "pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cît a durat convenţia", spun procurorii anticorupţie.
Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA "Şova şi Asociaţii" pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti. Firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului şi un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, "la solicitarea expresă" a acestuia.
În 19 august, DNA anunţa că procurorii au pus sechestru asigurător pe un apartament al lui Victor Ponta pentru a recupera prejudiciul de 51.321 de lei care ar fi fost produs de acest prin complicitate la evaziune fiscală, sumă stabilită în urma expertizei efectuate în dosarul "Turceni — Rovinari".