767e0f48a618935f7ecdfe8c7bbe4493.jpg

[:md]

Despre aceasta președintele ales al Republicii Moldova Igor Dodon a declarat astăzi în cadrul discursului său de la ceremonia oficială de investire în funcția de șef al statului, relatează Actualități.md.

Una dintre prioritățile lui Igor Dodon în calitate de președinte al RM va fi asigurarea unui dialog continuu cu cetățenii și societatea civilă.

Voi face totul ca cetățenii să participe la procesul de luare a deciziilor, iar acest proces să fie la maximum transparent. Voi dispune crearea unui consiliu pe lângă Președintele Republicii Moldova format din reprezentanții societății civile, mediului academic, experți. Scopul meu este ca toate deciziile, inițiativele care vor veni de la președinție să fie discutate pe larg, transparent și democratic.

Rolul unei prese libere și independente în prosperarea unei națiuni este arhiimportant și orice politician responsabil va susține cu toată fermitatea activitatea de informare a societății. Voi acorda tot suportul mass-mediei, iar jurnaliștilor noștri le doresc să fie liberi și independenți, dar și imparțiali și corecți în reflectarea evenimentelor”, a declarat Igor Dodon. 

De asemenea un alt obiectiv al noului șef al statului sunt reformele care ar duce la creșterea unui nivel de trai mai bun pentru cetățeni.

Odată cu punerea în aplicare a unei sau altei reforme, trebuie să ne gîndim în primul rînd la oameni, ce vor obține ei în rezultatul acestor reforme. Nu avem nevoie de reforme de dragul reformelor sau de reforme pentru a raporta creditorilor și partenerilor de dezvoltare. Avem nevoie de reforme pentru crearea locurilor de muncă, pentru creșterea salariilor și pensiilor, pentru asigurarea unei educații și serviciilor medicale de calitate. Reforme pentru asigurarea unei echități și dreptăți sociale, pentru protecția socială a celor dezavantajați, pentru incluziune. Impactul acestor reforme trebuie să fie creșterea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova și nicidecum invers. Reforme pentru oameni, nu oameni pentru reforme. Acesta este adevăratul scop al nostru”, a subliniat președintele RM.

ПОДЕЛИТЬСЯ