[:md]
Profesia de bucătar este meseria majoritatea femeilor o profesează întreaga viață. Această profesie nu poate fi ca celelalte de care poți scăpa odată ce ai părăsit locul de muncă, necesitatea de a găti te însoțește tot timpul și pretutindeni. Mai cu seama acasă în sînul familiei. Aici nimeni nu te întreabă dacă ești obosită, sau te dor picioarele, sau dacă pur și simplu nu mai ai chef să mai intri ăn bucătarie, pentru că-ți petreci uneori zile în șir în acest loc, și la muncă și acasă. Doamna Valentina Stropșa ne spune în continuare mai multe detalii despre profesia sau vocația de a fi un bucatar iscusit.
Doamna Valentina spuneți-ne vă rog cum s-a făcut că ați prin pasiunea de a fi bucatar?
Pe vremea cînd eram încă copilă, fiecare familie avea cel puțin cîte cinci copii, așa era și în familia mea, noi eram 7 la parinți. Eram mulți și mama nu reușea să gătească zilnic pentru că mai trebuia să și mai lucreze. Astfel eu cu sororile mai mari am început a găti pentru frații mai mici, și chiar pentru toată familia. Unde mai pui că înainte fiecare domniță trebuia să știe să gătească bine, să coase ,să spele, în fine să fie o bună gospodină. Uite așa an de an de la o necesitate am început să deprind ușor și repede cum se face un fel de mîncare, altul, cum se coace pîine, plăcinte etc. În așa mod am observat că toate aceste lucruri le fac cu dragoste.
Aceasta va făcut să mergeți la studii de bucătareasă?
Nemijlocit, cînd am finisat școala a trebuit să-mi aleg drumul în viață, și am decis să merg in capitală să fac studii profesioniste de bucătar.
După studii v-ați găsit repede de lucru?
Sinceră să fiu da, prin anii 1985 era o perioadă mult mai ușoară, dacă învățai și dădeai examenele bine instituția de învățămînt singură te aranja la lucru, și cu salarii așa bune că ne permiteam și o haină la modă și un trai mai decent și la distracție să mergem.
Cum va fost de la început?
De la început pot spune că nu a fost foarte greu, aveam cămin gratuit de la lucru, ceilalți bucătari mai experimentați mă învățau cum să pun în practică tot ce am învățat, dar și mici secrete pentru bucate deosebite.
Ce s-a schimbat în de atunci pînă în prezent?
Tot, salarii mici, greu găsești un loc de muncă care să-ți ofere un trai decent, nu se apreciază munca omului ci al cui este neam, sau cumătru, mai pe scurt este greu.
Și totuși d-stră sunteți un bucătar cu o experiență de peste 30 de ani și vă cunoaște multă lume?
Ce pot să spun mi-a fost greu dar nu m-am lăsat, am lucrat ani de-a rîndul la diverse restaurante, dar ceva nu-mi ajungea, m-am străduit din răsputeri cu greutăți și datorii dar mi-am închiriat un mic local, unde cu alte cîteva bucătărese gătim prînzuri . Acum mă simt mai împlinită cînd fac meniul care-mi place și cum îmi place ,fără ca niciun incompetent să-mi dea ordine.
Mai cunosc un detaliu despre d-stră, se spune că faceți cele mai gustoase plăcinte din zonă e adevărat?
Nuștiu dacă chiar așa, dar cert e că mulți oameni fac comandă mai cu seamă de plăcinte la mine, printre care și vedete, funcționari publici, și alții.
Ce faceți de vrăjiți fiecare client ?
Pur și simplu gătesc cu dragoste, ca pentru familia mea, ca acasă, astfel gîndesc că iese acel gust deosebit după care clienții revin zilnic. Sunt și bucătari care nu gătesc cu dragoste și mai degrabă o fac mecanic de aceea și oamenii uneori se jeluie cu au dat bani pe mîncare fără gust. Mie așa ceva nu-mi place, ci mai degrabă vreau să-mi satisfac mereu clienții și să primesc laudele și zimbetele lor ca cea mai mare recompensă.
Cum se face că după o zi întreagă de gătit, veniți acasă și iar gătiți?
Pai asta e manirea mamei, a soției, bunicii, sigur că pe lîngă clienți cel mai mult imi place să-mi delectez familia cu bunătățuri. Nu sunt o mediocră, aș vrea ca în urma mea să rămînă lucruri bune, copii mei, nepoții mei să-și aducă aminte de mine cu admirație. De aceea cît mă mai țin puterile mă strădui să-i mai alint cu cîte ceva bunicel.
Dar în zilele cînd suteți supra obosită de unde mai scoateți puteri să fiți bucătarul casei?
În aceste perioade, rare de fapt, le mai permit celor de acasă să se înfrupte nițel cu fast-food.
Apropo ce părere aveți despre acest tip de mîncăruri?
Cred că astfel de mîncăruri nu sunt pentru tipul nostru de oameni, un moldovean ar muri dacă nu ar mînca zeamă,sau ciorbă, sărmăluțe și mămăliguță.
Doamna Valentina ce sfat le dați tinerelor gospodine?
Dacă au dorința de a găti pentru cei dragi să o facă cu dragoste, pace în suflet și mult calm și dispoziție bună, iar dacă o fac fără voință nici nu va ieși gustos, dar și mai bine nici să nu se apuce.
De unde vă umpleți cu energie?
De acasă de la copii de la reușitele lor, de la oameni dragi, pozitivi, cu zîmbete pe buze, de la flori frumoase, de la muzică de suflet.
Ce ați dori să ne spuneți la final?
Nu foarte mult, decît un proverb cu sens profund „Cu răbdarea treci și marea, dar cu răul nici pîrăul”!
Doamna Valentina vă mulțumesc frumos pentru interviul acordat!
