[:md]

 

Partidul Socialiştilor și-au înregistrat observatori şi vor delega zeci de persoane în Găgăuzia care vor monitoriza Referendumul. Socialistii consideră că un asemenea referendum trebuie să aibă loc la scară naţională.

În vederea desfăşurării referendumului în conformitate cu toate practicile şi standardele internaţionale, PSRM a înregistrat zeci de observatori la Comisia Electorală din Comrat, iar mai mulţi membri de partid, alături de deputaţii PSRM se vor afla la Comrat în vederea monitorizării şi acordării sprijinului necesar pentru buna desfăşurare a referendumului.

PSRM reiterează faptul că actuala conducere are frică de consecinţele politice ale acestui referendum, faţă de voinţa poporului. Din aceste motive este important ca acest plebiscit să se desfăşoare în conformitate cu bunele practici existente în domeniu”, se arată în comunicatul de presă al formațiunii.

PSRM este singurul partid care a susţinut în mod oficial iniţiativa de organizare a Referendumului din Găgăuzia şi singurul partid, în documentele de program ale căruia este expres menţionată orientarea spre est – Uniunea Vamală, a vectorului  politicii externe a RM.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ