ghdfh.jpg

[:md]

 

Partidul Socialiștilor din RM cere destituirea din funcție și atragerea la răspundere penală a președintelui Academiei de Științe a RM Gheorghe Duca, relatează Actualități.md.

Potrivit liderului PSRM Igor Dodon, s-au acumulat prea multe lucruri grave la Academia de Științe a Moldovei, care nu pot fi tolerate într-un stat de drept. Politicianul menționează că Republica Moldova a moștenit din fosta RSSM o Academie Științifică foarte avansată, cu laboratoare și metodologii performante la acea vreme, cu un personal științific înalt calificat, bine remunerat. Socialistul amintește că anterior Moldova a avut reputația unei țări competente și moderne tehnico-științific.

Este trist să comparăm ce am avut atunci cu ce avem acum. În ultimul deceniu, Academia de Științe a degradat la mai multe capitole, în primul rînd la capitolul administrativ, în ciuda unor finanțări considerabile de care a avut parte atît din bugetul statului, cît și de la diferite proiecte internaționale.

La adresa mea au venit numeroase plîngeri că în AȘM s-a creat un mediu psihologic nociv, autoritar, cu un președinte care se comportă despotic în raport cu angajații AȘM”, scrie Dodon pe pagina sa de pe o rețea socială.

Liderul PSRM adaugă că Gheorghe Duca a transformat Academia de Științe în propria feudă, într-un fel de gospodărie pe care o gestionează pe bunul lui plac și în propriul interes financiar. S-au comis grave conflicte de interese în gestionarea și distribuirea banilor, a terenurilor și a altor bunuri aparținînd AȘM. Bugetul AȘM a fost prejudiciat în acești ani în proporții deosebit de mari. Gheorghe Duca, în fond, deține în mod ilegal funcția de președinte al AȘM, deoarece putea fi ales în funcție de președinte doar pentru două mandate, în timp ce el se află deja la al treilea mandate, mai comunică Dodon.

În legătură cu aceste grave încălcări și prejudicii, socialiștii au solictat Parlamentului să fie creată o comisie de anchetă, care să cerceteze dezmățul și fraudele de la AȘM, să ceară Procuraturii și CNA să reia dosarele deschise pe ilegalitățile și actele de corupție de la Academia de Științe.

Totodată cerem demisia președintelui Duca, pentru ca prin prezența sa în această funcție să nu dezonoreze în continuare forul academic al țării”, conchide Igor Dodon.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ