fy.jpg

[:md]

Micii comercianţi din Republica Moldova vor ieşi din nou la proteste. Despre aceasta anunţă Asociaţia Micului Business care va oferi mai multe detalii despre ora şi locul protestului în cadrul unei conferinţe de presă organizată la începutul săptămînii viitoare.

Micii întreprinzători au organizat mai multe proteste în acest an. Deţinătorii de patentă nu sunt de acord cu propunerile autorităţilor care le sugerează să desfăşoare aşa-numita „activitate independentă”.

La sfîrşitul lui august, reprezentanţii Asociaţiei Micului Business au adresat o scrisoare premierului Pavel Filip, în care insistă să intervină pentru a abroga prevederile care interzic, din 2017, activitatea în bază de patentă. În caz contrar, ei au ameninţat cu proteste, scrie jurnal.md.

În luna iulie, comercianţii au organizat două proteste în faţa clădirii Guvernului, dar şi în alte localităţi din ţară şi au cerut să le fie păstrat dreptul de a activa în bază de patentă.
 
Ulterior, Ministerul Economiei a organizat dezbateri publice, dar micii întreprinzători au părăsit sala, pe motiv că solicitările lor au fost ignorate.

Menționăm că la începutul lunii septembrie, președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a solicitat în cadrul comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe ca în mod de urgență să fie examinat și aprobat proiectul care să permită agenților economici să activeze în baza patentei de întreprinzător.

Liderul PSRM a amintit că înainte de încheierea sesiunii parlamentare primăvară-vară, socialiștii au reușit să convingă guvernarea astfel încît de la întîi ianuarie 2017, să nu mai fie interzisă activitatea în baza patentei de întreprinzător. La rîndul său președintele comisiei de profil Ștefan Creangă, a confirmat că Guvernul a avizat pozitiv proiectul de lege propus de PSRM. 

Astfel la începutul sesiunii toamnă-iarnă, Dodon a solicitat ca să fie examinat sau proiectul PSRM în acest sens, sau să fie elaborat un proiect mai amplu împreună cu guvernul pentru ca cît mai rapid acesta să fie aprobat de parlament și agenții economici să activeze fără probleme.

ПОДЕЛИТЬСЯ