[:md]
Din cimitir în secțiile de votare. Numele a sute de persoane decedate se regăsesc în listele electorale care oficial pot să-și aleagă viitorul președinte. Reporterii RISE Moldova au verificat peste 300 de persoane decedate, dintre care 100 pot vota. În lista sufletelor moarte, se regăsește și Constantin Tănase — tatăl președintelui Curții Constituționale Alexandru Tănase, care va valida rezultatele alegerilor, dar și alte personalități, printre care regizorul Emil Loteanu și actorul Mihai Volontir, scrie Rise Moldova citat de Actualități.md.
Imaginaţi-vă un cimitir uriaş de mii, zeci şi, posibil, sute de mii de oameni. Acest cimitir a crescut, an de an, pe listele electorale, fără ca autoritățile să caute și să separe viii de morți.
Prin cimitire, în căutarea alegătorilor
RISE Moldova a încercat să afle cât de mare este acest cimitir. Pentru aceasta, reporterii au mers atît la cimitirul Sfîntul Lazăr, cel mai mare din ţară, cît şi la Cimitirul Central, unde sunt înmormîntați, de regulă, cei care au făcut parte din elita politică, culturală și de afaceri a țării.
Am verificat, în special, persoanele care au decedat în perioada 2014-2016, dar şi persoane care au încetat din viață cu 5-10 ani în urmă. Punctul de pornire a fost fotografierea crucilor şi a mormintelor pentru a avea numele, prenumele, data nașterii şi cea a morţii celor în cazul cărora s-au făcut verificări.
O parte din datele care permit identificarea persoanelor, inclusiv codul personal, au fost făcute publice în 2009, cînd, după alegerile din 5 aprilie, mai multe partide au pus la îndoială numărul prea mare de alegători de pe liste: cu aproximativ 400.000 mai mulți decît în 2007. În această bază de date am identificat codurile numerice personale ale mai multe persoane decedate din cele două cimitire din Chișinău, pe care, ulterior, le-am verificat în registrul on-line de stat al alegătorilor.
Alegători și după 15 ani de la moarte
La Cimitirul Central, numit în popor și cel de pe strada Armenească, ne întîmpină, chiar de la intrare, un grup de cerșetori care se ascund de arșiță la umbra unui copac. De cald ce este, nici nu încearcă să vină în urma noastră ca să ceară ceva.
Cavoul din beton al familiei Drangoi domină zona. Una dintre persoanele înmormîntate aici este Valentina Drangoi, așteptată să voteze pe 30 octombrie 2016 la secţia de votare 1/041 din incinta Liceului Mihai Eminescu, din sectorul Botanica. Teoretic, fiind decedată de 15 ani, aceasta ar fi putut vota pînă acum la zece scrutine: alegerile parlamentare din 2005, alegerile 2009 – ordinare şi repetate, la cele din 2010 şi 2014 şi la alegerile locale din 2003, 2005, 2007, 2011 şi 2015. Detalii, AICI
Ceva mai sus, nu departe de cavou, se află mormîntul actorului Mihai Volontir. Pe 15 septembrie, de la moartea acestuia se va împlini un an. În vecinătate, se află şi locul de veci al cîntărețului și compozitorului Anatol Dumitraş. Sunt trei luni de la moartea lui. Detalii, AICI și AICI
Continuăm periplul în cimitir. Numărul mormintelor noi nu este atît de mare. Locul de veci al Olgăi Roşcinscaia şi cel al lui Valentin Velicovici sunt unul lîngă altul. Olga a murit anul trecut, iar Valentin anul acesta. Şi ei sunt aşteptaţi să voteze la secţia 1/133 de pe strada Drumul Viilor 26A, în incinta blocurilor de studii ale Universităţii de Stat din Tiraspol. Detalii, AICI
Găsim şi mormîntul jurnalistului Constantin Tănase, tatăl preşedintelui Curţii Constituționale. Deşi e în lumea celor drepţi de doi ani, pe 7 septembrie 2016 numele lui era inclus pe listele electorale. Detalii, AICI
Continuarea investigației pe rise.md





