[:md]
Ambasadorul SUA în Republica Moldova James D. Pettit, a anunţat că din cauza lipsei unui progres în lupta anticorupţie, RM riscă să rateze asistenţa financiară din partea Guvernului SUA prin intermediul programului Compact, în cadrul celei de-a doua etape. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, relatează Actualități.md.
Oficialul de la Washington a declarat că sectoare importante în ţara noastră se află sub controlul unor persoane care obstrucţionează reformele şi nu permit Republicii Moldova să se dezvolte.
„Guvernul trebuie să înceapă să aplice legile anticorupţie, investigând şi pedepsind pe cei implicaţi în actele de corupţie. Deocamdată, au eşuat să facă acest lucru. Eu cred că sistemul judecătoresc de aici nu funcţionează deloc şi se află sub controlul unei minorităţi. Ca rezultat, corupţia continuă să înflorească. Astfel, investitorii evită să vină aici cu bani, pentru că le este frică că nu vor primi dreptate în instanţă. Lipsa seriozităţii în soluţionarea actelor de corupţie este o problemă, iar schimbările se pot face doar cu voinţă politică. (…) Eu cred că toţi din această ţară cunosc conceptul de „stat capturat”. Acest concept se referă la faptul că există sectoare importante care se află sub controlul câtorva persoane. Atât timp cât această situaţie va continua, este dificil ca ţara să prospere. Democraţia înseamnă că dorinţele cetăţenilor se îndeplinesc şi nu depind de deciziile unor oameni”, a declarat James D. Pettit în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV.
Ambasadorul american a specificat că se referă la statul captiv în mâinile oligarhilor, care au pus mâna pe putere pentru a se îmbogăţi şi a-şi promova interesele şi că în Republica Moldova sunt câţiva indivizi care se potrivesc acestei descrieri.
„Persoanele la care ne referim atunci când vorbim despre stat captiv, eu cred că ele obstrucţionează progresul în ceea ce priveşte lupta contra corupţiei şi alte reforme, în măsura în care reformele pot afecta ambiţiile cuiva”, a spus diplomatul din SUA.




