[:md]
Federația Rusă a introdus taxe vamale pentru importul de vinuri și produse agricole moldovenești. Un decret în acest sens a fost semnat de premierul rus, Dmitri Medvedev, notează Actualități.md.
Decizia va intra în vigoare după 30 de zile de la publicare. Taxele svor fi aplicate pentru mai multe produse alimentare, între care grÎu, carne, zahăr, legume, precum şi băuturi alcoolice, scrie agenţia de presă Ria.ru.„Guvernul rus a decis să introducă taxe de import pentru produsele din Republica Moldova. Mărimea taxelor este egală cu cele prevăzute pentru ţările care nu fac parte din Uniunea Vamală”, se precizează în declaraţia Guvernului rus.
Decizia de astăzi a autorităţilor de la Moscova vine după ce, la 16 iulie, ministerul rus al Dezvoltării Economice a elaborat un proiect de lege în acest sens. Proiectul de decret propunea majorarea taxelor vamale, care erau zero până în prezent, pentru un număr de mărfuri moldovenești precum vinul, carnea, legumele și cerealele, scrie agora.md.
Actualități.md reaminteşte, că Rusia a interzis, începînd din 14 iulie, importurile de conserve de fructe şi legume din Republica Moldova, precizînd că astfel își protejează economia ca urmare a semnării și ratificării de către R.Moldova a Acordului de Asociere cu UE.