[:md]

 

Sapte tineri suspectați de o serie de jafuri comise pe teritoriul capitalei au fost reținuți ieri, în satul Cimişeni raionul Criuleni, unde se adăposteau de fiecare dată după ce săvârşeau jafurile în capitală.

 După ce au fost imobilizaţi, forţele de ordine i-au încătuşat şi i-au escortat la comisariat pentru audieri. Ei s-au dovedit a fi originari din raioanele Străşeni şi Criuleni, cu vârstele cuprinse între 18 şi 24 ani, doi fiind anterior judecaţi pentru infracţiuni grave — atacuri tâlhăreşti şi furturi.

Patru membri din această grupare, erau cei mai activi atunci cînd plănuiau atacurile asupra cetăţenilor. De obicei jefuiau tinerii pe timp de seară, de telefoane mobile, portmonee şi alte bunuri materiale, aplicând forţa fizică cu pumnii şi picioarele.

Telefoanele erau vândute la preţuri simbolice iar banii îi împărţeau. Deocamdată ofiţerii de poliţie au acumulat probe veridice care demonstrează complicitatea lor în cel puţin două cazuri de jaf. Respectiv nu este exclusă versiunea că numărul victimelor este mult mai mare. Cei care au avut de pătimit din cauza lor sunt rugaţi să sune la 902.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală și ar putea fi pedeapsiți cu închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 lei.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ