[:md]

 

Marian Lupu a fost demis din funcţia de preşedinte al Parlamentului, în urma urma procedurii de vot secret.

Conform Regulamentului Legislativului, preşedintele Parlamentului poate fi votat cu votul secret a două treimi din numărul deputaţilor aleşi, adică 67 de voturi.

Acum, fracţiunea PCRM este compusă din 34 de deputaţi, PLDM — 31 de, PD are 15 fotolii, iar cei ai PL – 12 şi nouă neafiliaţi.

Îniţiativa de demitere a lui Lupu a venit de la comunişti, iar socialistul Igor Dodon a anunţat că grupul său va susţine acest proiect. Sergiu Sîrbu a arătat presei buletinul de vot în care se vedea că a votat pentru demiterea lui Lupu. Şi Liberal-democraţii se pare că s-au numărat printre cei care au contribuit la demiterea spikerului.

Cinci liberalai spus că nu doresc să participe la această procedură, iar Mihai Ghimpu a spus că demiterea lui Lupu ar aduce haos în ţară.

“Eliberarea lui Marian Lupu înseamnă haos. Asta înseamnă că în următoarele trei luni se amînă şedinţele Parlamentare, deoarece vicepreşedintele Liliana Palihovici nu poate semna legi, deoarece nu are împuterniciri de la preşedinte. Vladimir Vladimirovici ce va face? El nu va vota alegerea unui nou speaker, iar PLDM nu trece nici pragul cel putrezit”, a declarat Mihai Ghimpu.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ