[:md]
Despre aceasta a declarat președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon după ce a fost audiat la Consiliul Național Anticorupție, relatează Actualități.md.
„Pe membrii CNA în primul rînd i-au interesat sursele de unde au apărut aceste informații. Eu le-am prezentat informația să o citească încă odată nu doar pe blogul meu. Am avut mai multe întrebări față de cei care investighează furturile de la BEM Banca Socială și Unibank. Principala întrebare care am pus-o și anchetatorului, de ce așa de tîrziu s-au făcut perchezițiile. De ce nu se pune arest pe activele lui Ilan Shor din afara țării.
CNA a fost informat despre miliardele furate încă la mijlocul lunii decembrie. În opinia mea cel puțin ei trebuiau atunci să-l cheme pe Shor și toată compania încoace. Cu regret ei lucru ăsta nu l-au făcut, de ce urmează să ne clarificăm suplimentar. Am întrebat despre veridicitatea informației care a fost publicată pe blog, să fie confirmată sau infirmată – răspuns oficial nu am avut, dar din ceea ce am înțeles din discuții se confirmă că informația este veridică. În special informația referitor la cele 5 firme care au scos peste 13 miliarde de lei din țară în off-shoruri. Și în special este vorba de procesul verbal al Adunării Generale a Băncii Sociale. În timpul apropiat voi veni cu o scrisoare oficială către CNA, BNM și SIS ca să confirme sau să infirme veridicitatea informațiilor care au fost pe blog”, a precizat Igor Dodon.
Liderul PSRM a declarat că în ultimul timp primește destul de multe mesaje, pe rețelele de socializare pe emailul personal, de la persoanele care sunt gata să vină cu informații suplimentare referitor la furturile din băncile comerciale.
„Cel mai probabil în timpul apropiat imediat ce voi intra în posesia unor astfel de informații, eu le voi face publice. Recent am fost contactat de o persoană care vrea să-mi prezinte informația referitor la deplapidările și înstrăinarea ilegală a bunurilor Confederației Naționale a Sindicatelor tot de către Ilan Shor. Cred că în următoarele săptămîni vor fi informații foarte interesante care vă promit că le voi face publice, absolut pe toate. Orișicare informație care vine și îmi este prezentată mie personal sau la oficiul PSRM eu le voi face publice”, a menționat Igor Dodon.
Amintim că anterior pe blogul său personal președintele PSRM apublicat informații furnizate de către o persoană necunoscută despre furtul a peste 13 miliarde de lei din Banca Socială. După aceea CNA l-a citat pentru a fi audiat în cazul acestui dosar.