[:md]

 

Premierul slovac, Robert Fico, a cerut limitarea sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, pentru a putea continua exporturile în federație, relatează Actualități.md.

"Cerem ca unele bunuri care figurează pe listă să fie suprimate, pentru ca noi să le putem exporta spre Rusia", a declarat Fico, la sfârşitul unei reuniuni a Guvernului său, scrie Mediafax.

Bratislava se pronunţă, în special, împotriva sancţiunilor care vizează activităţile filialei slovace a băncii Sberbank şi exporturile de bunuri de uz civil şi potenţial militar, a adăugat Fico, subliniind că ţara sa nu vrea să "submineze unitatea Uniunii Europene".

Premierul ceh Bohuslav Sobotka, de asemenea, a declarat recent că Cehia îşi rezervă dreptul de a face "obiecţii" în privinţa înăspririi sancţiunilor Uniunii Europene (UE) contra Rusiei.
"Ne-am dori o schimbare asupra condiţiilor de aplicare a sancţiunilor, deoarece ele perturbă (…) exporturile de echipamente mecanice cehe către Rusia", a declarat Sobotka după o reuniune a Guvernului ceh.

La rândul său, ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Jan Madlek, a anunţat miercuri că exporturile cehe de bunuri cu dublu uz către Rusia au atins 1,7 milioane de coroane (61 de milioane de euro) de la începutul anului.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ