Ex- președintele Partidului Socialiștilor, Eduard Smirnov, membru al Comitetului Executiv al PSRM a făcut o declarație referitor la situația Veronicăi Abramciuc și a secretarului PSRM Valentin Crîlov.

Îmi exprim dezaprobarea categorică faţă de acţiunile şi faptele Secretarului PSRM, V. Crîlov şi a secretarului pe ideologie, V. Abramciuc, orientate spre divizarea Partidului. V. Crîlov este la cea de-a treia încercare de a dezbina mişcarea socialistă în ţară. Pentru astfel de acţiuni, în anul 1996, fracţiunea blocului
«Социалистическое единство», reprezentată în Parlament de 28 de deputaţi, l-a exclus din componenţa fracţiunii. Precedentul caz de sciziune, în cadrul Partidului Socialiştilor din RM, cel din anul 2012, a fost la fel provocat de V. Crîlov în scopul înaintării V. Abramciuc în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al RM
”, a declarat Smirnov.

Deasemenea Smirnov a spus că dezbinarea în Partidului Socialiștilor este făcută special pentru a crea careva dificultăți în cazul unor viitoare alegeri anticipate.

Actuala dezbinare este provocată pentru a crea Partidului nostru dificultăţi în cazul unor alegeri anticipate. Astfel, are loc o sudură cu V. Voronin şi cu V. Filat, care au instituit o barieră de 6% pentru accederea în Parlament a partidelor pentru care Partidul Socialiştilor reprezintă un concurent politic real. Motive ale unor astfel de manifestări sunt ambiţiile mercantile ale V. Abramciuc, care speră să-şi satisfacă propriile interese personale, să o ducă cu bine, în Parlament, pînă în anul 2014, beneficiind, în final, de mulţumire din partea liderilor Alianţei pentru că a prejudiciat activitatea Partidului nostru”, spune Smironov.

În cadrul şedinţei din 29 mai, prin 26 voturi (din 38 prezenţi), Consiliul Republican a decis să nu sprijine componenţa şi programul noii Alianţe. Din acest motiv grupul condus de V. Crîlov a părăsit în mod demonstrativ şedinţa, fără a aştepta decizia finală”.

Deja astăzi, 30 mai, la oficiul central al Partidului au parvenit mai multe mesaje în care membrii Partidului se arată indignaţi de acţiunile acestui grup. Mesaje de acest fel au fost recepţionate de la membrii Partidului din raioanele Donduşeni, Drochia, Glodeni, Rîşcani etc”, a adăugat socialistul.

Rîndurile noastre se completează activ cu noi membri de partid. Datorită acestui fapt, Partidul s-a consolidat organizatoric, la conducere şi în teritoriu au fost create  echipe puternice şi eficiente. Partidul este condus de o echipă puternică şi competentă. Acţiunile active şi poziţia liderului Partidului, Igor Dodon, sunt sprijinite de majoritatea absolută a membrilor Partidului şi ai organizaţiilor de partid”, a conchis Smirnov.

 
 

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ