[:md]
Astăzi, 3 decembrie în cadrul ședinței de plen a Parlamentului RM, deputații Partidului Socialiștilor au solicitat includerea pe ordinea de zi a proiectului ce ține de revocarea din funcție a șefului Centrului Național Anticorupție Viorel Chetraru, relatează Actualități.md.
Deputatul PSRM Grigore Novac a menționat faptul că potrivit legislației că directorul CNA trebuie să aibă o reputație ireproșabilă.
“Amintim că la 7 mai 2015, în cadrul audierilor parlamnetare, domnul Viorel Chetraru a declarat că CNA cunoștea informația reflectată și prezentată în raportul Kroll, de fapt el a confirmat asta și în cadrul raportului de ieri. Cu toate acestea, CNA, avînd în structura sa organizatorică direcții specializate care monitorizează toate tranzacțiile bancare, contrar obligațiilor funcționale, nu a întreprins totalitatea măsurilor necesare în vederea contracarării furtului de miliarde care a prejudiciat stabilitatea financiar-bancară a țării.
În mod suplimentar vrem să atragem atenția asupra faptului că domnul Viorel Chetraru a fost și subiect de investigații jurnalistice pe subiectul unei case de lux care a intrat în posesia sa în mod miraculos , avînd în viderea că salariul pe care-l ridică din funcția sa de director al CNA nu-I permite asemenea lux”, a declarat Novac.
Inițiativa a fost suspusă votului de către speakerul Andrian Candu însă partidele pro-europene dar și Partidul Comuniștilor au refuzat s-o susțină.